Se numeşte „migraţie inversă”, cu alte cuvinte, întoarcerea în ţară pentru mulţi muncitori veniţi în Europa occidentală şi care decid să se întoarcă acasă. „The Economist” consacră un articol acestor polonezi, cehi, români şi altor europeni din Est care decid să părăsească Marea Britanie după ani de zile, chiar decenii, scrie presa belgiană citată de Rador.

Uneori o decizie impulsivă, luată în urma măsurilor de luptă contra pandemiei, dar şi rezultatul mai multor factori, personali, familiali, economici şi din cauza Brexit, desigur. Acest fenomen se înregistrează şi în Belgia? Fără îndoială, dar mult mai puţin, deocamdată.

Liberatea de a circula în Uniunea Europeană

La modul general, fenomenul întoarcerii în ţară pentru muncitorii migranţi a existat întotdeauna. Pentru muncitorii cetăţeni ai Uniunii, acest lucru face parte din mobilitatea forţei de muncă în Europa. Adesea, explică profesorul de sociologie la ULB Andrea Rea, „aceste întoarceri privesc, aşa cum se ştie din interviuri şi nu din cifre, numai persoane care muncesc ilegal, din cauza pandemiei, în diferite sectoare”.

Se estimează că fluxurile migratorii spre ţările OCDE – măsurate prin noile permise eliberate – au scăzut cu 46% în primul semestru din 2020. Anul trecut ar trebui să fie o scădere istorică pentru migraţii. Astfel, estimările pentru 2020 sugerează că populaţia Germaniei nu creşte pentru prima dată în ultimul deceniu, din cauza unei scăderi a imigraţiei (Oficiul federal german de statistică).

Dacă luăm cazul României, 20 de milioane de locuitori, din care s-au expatriat în masă profesiile medicale pentru a fugi de un sistem de sănătate prost echipat şi prost remunerat, circa 1,3 milioane de români s-au întors în România anul trecut, explică „The Economist”. Dar în ultimii 30 de ani, peste 4 milioane au plecat.

Când tendinţa se inversează

După „brain drain”, fuga creierelor, urmează „brain gain”. În orice caz, pentru gulerele albe, muncitori cu diplome, fie în sectorul sănătăţii, fie al informaticii, să munceşti în străinătate nu mai este atât de interesant financiar.

Este o veste bună pentru ţările de origine, mai ales dacă în afara calificării lor ei îşi aduc acasă capacitatea fiscală, cel puţin cei care nu optează pentru formule de telemuncă: să munceşti şi să trăieşti în Est, unde chiriile sunt mici, dar să fii în continuare angajat şi plătit în Vest, acolo unde salariile sunt mai mari.

Acest lucru determină guvernele să se ocupe de mişcare. Ca în Lituania sau în Polonia: programe de ajutor, cursuri de limbă pentru copiii născuţi în străinătate… În România, informaticienii sunt gratificaţi cu o scutire de impozit pe venit.

Personalul românesc se întorce la sat

În ce priveşte locurile de muncă remunerate, mobilitatea e mai puţin uşoară. Zugravi, zidari, instalatori, tâmplari, electricieni, muncitori sezonieri, cei din restaurante, chelneri, cadre medicale, cei din domeniul curăţeniei… Şi aceste posturi pot fi mai afectate şi mai vulnerabile din cauza răspândirii Covid-19. Dar joacă de asemenea un rol important în răspunsul la pandemie, muncind în sectoare critice.

Suferă din plin de pe urma măsurilor de izolare: Horeca, mare ofertant de mici joburi, s-a oprit. „Românii care munceau în cafenele s-au întors. Cunosc trei persoane. Restaurantele şi cafenelele sunt închise şi ei sunt fără loc de muncă. Nu e o afacere prea bună. S-au întors în sat”, explică Dan Fodor, anteprenor român activ de ani de zile la Bruxelles.

Fără îndoială, toată această populaţie nu se va întoarce pentru totdeauna în ţară. Uneori e vorba doar de o izolare în familie, întorcându-se lângă cei mai în vârstă. Dar nimic nu este hotărât, nimic nu spune că ei nu vor lua din nou calea exilului pentru a munci, după pandemie.

Sursa: www.g4media.ro