Retrospecttiva 2020. Turism in pandemie: vacante anulate, afaceri in scadere si pachete adaptate vremurilor

 |  Citeşte: 4105

Turismul este unul dintre cele mai afectate sectoare la nivel mondial, ca urmare a restricţiilor impuse în perioada pandemiei COVID, dar şi a reticenţei consumatorilor de a călători. România nu face excepţie. Majoritatea vacanţelor au fost anulate, iar bugetele de călătorii restrânse.

Cu toate acestea, românii nu şi-au pierdut apetitul pentru călătorii, însă au optat mai degrabă pentru vacanţe în ţară, în destinaţii aproape de casă, pensiuni de familie, hoteluri mici sau situate în regiuni izolate, apartamente şi vile de vacanţă, cu posibilitatea anulării acestora fără penalizări. Cei care au ales destinaţii externe au preferat, în special, Bulgaria, Grecia sau Turcia.

Ofertele agenţiilor s-au pliat cererii, astfel că unităţile turistice au venit cu pachete adecvate crizei sanitare, cu măsuri de distanţare şi igienizare.

Scăderea numărului de turişti s-a reflectat de asemenea în afacerile şi profitabilitatea firmelor din acest sector, afectate în mod deosebit de diminuarea generală a călătoriilor în scopuri turistice sau de afaceri. Sectorul târgurilor şi al congreselor a fost de asemenea afectat, evenimentele fiind anulate sau amânate în Europa.

Efectele pandemiei asupra turismului românesc sunt reflectate de Statistică. Astfel, numărul sosirilor a scăzut cu 50,6% pe total în primele nouă luni ale acestui an. Totodată, numărul de sosiri ale turiştilor români au înregistrat o scădere cu 42,8%, iar cel al turiştilor străini o scădere cu 81,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În perioada menţionată, hotelurile au deţinut cea mai mare pondere, respectiv 60,8% în totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, fiind urmate de pensiuni agroturistice (12,8%), pensiuni turistice (90,8%), vile turistice (4,4%), hosteluri (3,5%), moteluri 2,8%, şi restul tipurilor de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică (4,9%).

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020 a fost de 25,9% pe total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări ale turiştilor români cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,9% din total înnoptări. Numărul total de înnoptări a scăzut cu 49,5%, cel de înnoptări ale turiştilor români înregistrând o scădere cu 43,3%, iar cel al turiştilor străini o scădere cu 79,3%.

Totodată, conform datelor Eurostat, România a înregistrat în iulie cea mai mare scădere a sosirilor de turişti străini din Uniunea Europeană, înregistrând un declin de 88,9% a nopţilor petrecute de străini în unităţile de cazare faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce în primele şapte luni scăderea a fost de 76,1% comparativ cu acelaşi interval din 2019.

Turism intern versus turism extern în anul pandemiei

Activitatea de 'outgoing' din România depăşeşte cu mult activitatea de 'incoming' la ora actuală, chiar dacă ne dorim ca principala ramură a turismului să fie cea de incoming, a afirmat Dan Goicea, vicepreşedinte ANAT, susţinând că "românii au un mare apetit pentru călătoriile externe."

"În acest an, din cauza pandemiei, care a izbucnit la noi la începutul lunii martie, au apărut transformări radicale în domeniul turismului, care a fost prima ramură a economiei care a avut de suferit. Majoritatea destinaţiilor sunt închise, astfel că turismul a început în acest an, în jurul datei de 1 iulie, cu România, alături de Grecia şi Bulgaria, destinaţii tradiţionale pentru noi", a subliniat Dan Goicea.

Potrivit acestuia, clienţii români au călătorit mult în acest an individual, cu automobilul propriu, dar au optat şi pentru călătoriile cu avionul, care au dovedit că oferă un grad mare de siguranţă.

Bulgaria, Grecia şi Turcia au rămas şi în acest an cele mai căutate destinaţii externe pentru români, odată cu ridicarea parţială a restricţiilor în ţările europene. Având în vedere condiţiile de călătorie anunţate pentru turiştii români care mergeau în Grecia, unii touroperatori au încheiat parteneriate cu clinici medicale specializate, în vederea efectuării testelor pentru Covid-19 la tarife preferenţiale şi cu prioritate la programare, odată cu solicitarea acestui test la intrarea în ţară.

Primele circuite şi destinaţii externe, anulate din martie

Odată cu declanşarea pandemiei s-au anulat primele circuite şi destinaţii externe, începând din martie. La 1 martie, un touroperator anunţa deja că turiştii români care au optat pentru circuite organizate în China au primit banii înapoi sau au fost redirecţionaţi către alte destinaţii, după ce mai multe companii aeriene au anulat zborurile spre această ţară, în contextul răspândirii infecţiei cu virusul Covid-19.

ANAT, despre adoptarea şi implementarea diferitelor măsuri cu caracter economic şi social

Reprezentanţii agenţiilor de turism consideră că şomajul tehnic şi apoi susţinerea de 41,5% din salariu au fost măsurile bune pentru multe domenii de afaceri, însă "de neconceput pentru agenţiile de turism care, în acea perioadă, au fost mai ocupate şi mai stresate ca oricând, gestionând anulările, modificările şi temerile clienţilor. "Cine nu a putut accesa şomajul tehnic a fost automat eliminat şi din schema următoare", arată ANAT.

În ceea ce priveşte programul de muncă flexibil, Kurzarbeit, reprezentanţii agenţiilor de turism consideră că "abia în ajunul alegerilor s-a flexibilizat, rămânând însă necesitatea acoperirii integrale a sumelor din resurse proprii iar apoi, agenţiile de turism să stea cu mâna întinsă la stat pentru recuperarea unei părţi din aceste sume".

Sursa: www.agerpres.ro